Dopajul în sport: ce este, ce riscuri ascunde și ce trebuie să știi?

Performanța în sport este foarte importantă pentru orice practicant. Doar că nu toți sportivii pot ajunge să facă performanță și să mențină rezultate foarte bune mereu, mai ales în competițiile sportive mari, unde este nevoie de efort susținut.

Dopajul în sport apare ca o soluție „firească” pentru sportivii care vor cu orice preț să aibă rezultate remarcabile cu prețul unei sănătăți care are de suferit și cu prețul excluderii din sportul practicat la nivel profesionist. De ce apare tentația dopajului, ce riscuri și efecte are și comment se detectează dopajul? Răspunsul la aceste întrebări îl veți afla în rândurile ce urmează.

Dopajul în sport nu este o noutate. Cazuri de dopaj au fost confirmate încă din secolul trecut, dar pe măsură ce tehnologia a avansat și au apărut tot mai multe substanțe chimice care promit efecte excelente pe termen scurt, atracția spre dopaj a fost și ea din ce în ce mai mare.

Sportivii care se dopează ajung de cele mai multe ori să fie parte a unei anchete și a unui scandal de proporții, mai ales dacă este vorba de nume cunoscute. Pe lângă faima nedorită și excluderea din competițiile importante, dopajul va lăsa „urme” atât în viața lor, cât și asupra sănătății.

Ce este dopajul și când discutăm despre dopaj în sport?

Dopajul este un termen folosit din ce în ce mai des în sportul modern. El implică folosirea intenționată a unor substanțe chimice sau metode pentru a obține un avantaj punctual: creșterea performanței, creșterea masei musculare, scăderea oboselii, controlul greutății, reducerea anxietății sau a tremorului.

În domeniul sportiv, unde există reglementări clare antidoping, Codul Mondial Antidoping WADA – Agenția Mondială Antidoping (WADA Code 2021) definește dopajul drept apariția uneia sau mai multor încălcări ale regulilor antidoping din Art. 2.1–2.11. Deci dopajul nu se reduce doar la pastile luate, ci înseamnă și refuzul testării, manipularea controlului, traficul sau administrarea.

Discutăm, astfel, despre dopaj în sport când există o ADRV (Anti-Doping Rule Violation). ADRV se poate referi la: prezența unei substanțe interzise în probă, utilizare sau încercare, refuz de recoltare a probelor pentru testare, teste de rutină care nu se fac, orice comportament intenționat care subminează sau încearcă să modifice procesul de control doping, schimbarea probelor biologice, alterarea documentelor, posesie de substanțe pentru dopaj, trafic, administrare și complicitate, asociere interzisă, precum și la intimidare sau represalii față de raportare.

Codul WADA precizează clar următorul lucru: faptele pot fi stabilite prin orice mijloace fiabile, inclusiv mărturisiri (nu doar printr-un test pozitiv).

În practică, dopajul sportiv se împarte în utilizarea de substanțe interzise (farmacologice, de exemplu steroizi anabolizanți, stimulente, diuretice, hormoni sau peptide) și utilizarea de metode interzise (cum ar fi transfuziile sau manipulările chimice și fizice ale probelor).

Dopajul are loc în competiție sau în afara ei, unele substanțe și metode fiind interzise oricând, altele doar în competiție. Dacă substanța sau metodele au potențial de a îmbunătăți performanța, dacă există un risc actual sau potențial pentru sănătate ori dacă se contravine „spiritului sportiv”, este clar vorba despre dopaj sportiv.

Dopajul se identifică indirect și prin profilul longitudinal din Pașaportul Biologic (modulul hematologic și steroidian) și prin deviații „anormale” față de propriul istoric medical.

Cât despre istoricul dopajului sportiv, în 1928, IAAF (astăzi World Athletics) a fost prima federație internațională care a interzis stimulentele. Vine și momentul 1960, când survine moartea ciclistului danez Knud Enemark Jensen la Jocurile Olimpice de la Roma, iar autopsia găsește urme de amfetamină în corpul său, de unde a pornit și presiunea tot mai mare pentru testare.

În 1967, Comitetul Internațional Olimpic instituie Comisia Medicală și prima listă de substanțe interzise. Un an mai târziu apar controale antidoping la Jocurile Olimpice (Grenoble și Mexico), iar în 1974–1976 se dezvoltă testul „fiabil” pentru steroizi anabolizanți. În 1999 se înființează WADA.

De ce se dopează sportivii și în ce sporturi apar cele mai multe cazuri de dopaj?

Nu putem discuta despre un singur motiv al dopajului în sport. Este mai degrabă un cumul de factori: presiune, oportunitate, justificări și evaluare greșită a riscului.

Se discută despre motive legate de performanță și carieră, de dorința de a crește forța/puterea, rezistența, viteza, recuperarea, de a „ține pasul” cu nivelul, de mize financiare (contracte, premii, sponsori), selecție/lot sau statut. Se adaugă motive legate de corp și imagine (în sporturile de forță/estetică): creșterea masei musculare, creșterea anduranței – aici factorii de risc ar fi sexul masculin, vârstele mai tinere și problemele legate de percepția imaginii personale.

Cele mai periculoase sunt motivele psihologice și de context: atitudini favorabile dopajului, norme sociale, auto-eficacitate (capacitatea percepută de a refuza dopajul), influențele anturajului sportiv, colegi, antrenori sau personal de suport. 

Pe lângă ele, amintim și motivele medicale sau pseudo-medicale: folosirea nejustificată a unor medicamente pentru durere, inflamație, alergii/astm, scădere în greutate, optimizare hormonală fără indicație, tratamente legitime, dar gestionate greșit, dar și motive situaționale: accidentare, stagnare, tranziții, stres competițional sau un mediu „permisiv”.

Dacă este să ne referim la frecvența apariției cazurilor de dopaj în sport, cele mai multe teste pozitive și situații în care a apărut dopajul au fost înregistrate istoric la discipline precum haltere, atletism, ciclism și lupte, unde prelevarea de probe este extrem de frecventă. De asemenea, controale intense se fac și în fotbal, existând uneori cazuri complexe legate de contaminări accidentale sau utilizări terapeutice nedeclarate la timp.

Întrucât testarea are limitări (ferestre de detecție, strategii de evitare, microdozaj, substanțe noi), numărul oficial de cazuri identificate este adesea mai mic decât prevalența reală a fenomenului.

Sporturile de forță/putere vin la pachet cu o tentație mai mare pentru anabolizante/SARMs (masă, forță, recuperare), cele de anduranță sunt dominate de o tentație pentru oxigenarea mai bună a sângelui și strategii de recuperare, iar cele în care greutatea este importantă determină sportivii să apeleze la diuretice pentru scădere rapidă în greutate.

Sporturile de precizie induc nevoia falsă de beta-blocante (pentru tremur/anxietate), având și riscuri foarte mari pentru sportivi.

Riscurile dopajului în sport și efectele dopajului asupra sportivilor

Riscurile asociate dopajului în sport pot fi medicale directe și indirecte. Riscurile medicale directe diferă în funcție de substanțele consumate și de metodele folosite pentru dopaj:

• Steroizi anabolizanți / androgeni (AAS): riscuri majore cardiovasculare, disfuncție miocardică, ateroscleroză coronariană, hipercoagulabilitate, hipertensiune, aritmii, moarte subită; efecte endocrine și reproductive: ginecomastie, atrofie testiculară, azoospermie, infertilitate, tulburări de libido; la femei: hirsutism, acnee, voce îngroșată, clitoromegalie, oligo/amenoree. Se adaugă riscuri psihiatrice: tulburări de dispoziție, agresivitate, simptome psihotice și infecții de la injectare (risc de hepatite/HIV).

• Modulatori Selectivi ai Receptorilor de Androgeni (SARM) / produse de bodybuilding contaminate sau nedeclarate: risc major de leziuni hepatice, afectare renală, AVC, evenimente tromboembolice și efecte hormonale adverse.

• Dopajul sangvin și EPO (eritropoietina), alte strategii de creștere a transportului de oxigen: crește riscul de probleme grave cardiovasculare, inclusiv evenimente vasculare precum AVC.

• Hormoni de creștere (hGH): risc de rezistență la insulină și risc de diabet la cei predispuși, retenție mare de lichide (edeme), sindrom de tunel carpian, artralgii/mialgii, posibil pseudotumor cerebri.

• Insulină (în culturism): risc de infecții prin injectare, iar la non-diabetici hipoglicemia severă, care este urmată de convulsii, comă, deces.

• Stimulente puternice (amfetamine, unele decongestionante): cresc semnificativ riscul de aritmii, infarct, crize hipertensive, insuficiență cardiacă, AVC (ischemice/hemoragice).

• Diuretice: cresc riscul de deshidratare, hipotensiune, sincope, de hiponatremie/hipokaliemie/hipomagneziemie, de aritmii cardiace.

• Glucocorticoizi sistemici (corticoterapie): administrarea sistemică poate produce supresia axei HPA, hiperglicemie/diabet, miopatie, cataractă/glaucom, tulburări psihice, imunosupresie, cu risc cardiovascular crescut, efecte la nivelul sistemului digestiv și dermatologice.

• Beta-blocante: au efecte grave luate în doze mari sau când nu este nevoie de ele explicit: bradicardie, hipotensiune, oboseală, se poate agrava bronhospasmul la pacienții susceptibili.

Riscurile medicale indirecte sunt legate de polifarmacie (combinarea mai multor substanțe) cu urmări grave pentru sportivi, interacțiuni, toxicitate cumulată, de produse contrafăcute / dozaj necunoscut / contaminare, cu risc de leziuni hepatice și evenimente cardiovasculare grave.

Riscurile psihologice și sociale sunt de notat în cazul dopajului sportiv, de pildă anxietate/depresie (inclusiv în sevraj), tulburări de comportament, stigmat, pierderea identității sportive, izolare socială, stres cronic legal/disciplinar.

Efectele dopajului asupra sportivului pot fi în prima fază pe termen scurt, acute, ca de exemplu palpitații, hipertensiune, hipertermie, tulburări de ritm, deshidratare severă și colaps (la diuretice), hipoglicemie severă (insulină) cu convulsii/comă, evenimente trombotice/vasculare.

Efectele pe termen lung sunt și cele mai periculoase pentru sportiv. Medicii amintesc de cardiomiopatie/hipertrofie, ateroscleroză accelerată, risc de evenimente majore cardiace, chiar și de infertilitate, hipogonadism post-abuz, dereglări menstruale/virilizare, complicații metabolice (diabet indus sau precipitat de hormonul de creștere hGH / corticosteroizi), tulburări psihice persistente sau vulnerabilitate la alte dependențe/substanțe.

Detectarea dopajului în sport și prevenție

Am discutat anterior despre dopajul sportiv și despre cauzele sale, despre efecte și riscuri. În acest punct al analizei noastre, ar fi util să ne îndreptăm atenția și spre detectarea dopajului în sport. Lucrurile nu sunt simple deloc în cazul depistării și detectării dopajului, așa că vom explica pe scurt ce se întâmplă și cum anume.

Prima dată are loc o detectare analitică, testare biologică, cu planificarea testării și folosirea informațiilor personale din istoricul medical, notificare, colectare probe, securizare, transport către laborator. Lanțul de custodie și integritatea probei sunt critice.

În laboratoare specializate se vor utiliza tehnici de tip cromatografie și spectrometrie de masă, imunoteste.

La nevoie se apelează la detectare indirectă cu modulul hematologic și modulul steroidian (profil longitudinal). Este necesară uneori și logica de „testare declanșată” (cereri de analize suplimentare pornind de la markerii longitudinali).

Alt tip de detectare în caz de suspiciune de dopaj sportiv este detectarea non-analitică (investigații, informații, probe), adică declarații, documente medicale false, dovezi digitale, interceptări, colaborări cu poliția/vama, mărturii, investigații asupra rețelelor de trafic.

Cum poate fi combătut dopajul în sport? E foarte simplu: se începe cu prevenția și informarea, se continuă cu programarea de controale regulate, cu analiza și stabilirea riscurilor legate de mediu, plus oferirea de soluții legitime sportivilor pentru performanță.

La MedLife, pacienții interesați pot găsi medici specializați pe medicină sportivă și o secțiune dedicată acestui tip de medicină. Ce poate oferi MedLife sunt testele toxicologice / analizele de urină sau sânge care detectează prezența unor substanțe, dar doar pentru verificare medicală personală sau screening intern, fără a avea statut de test antidoping oficial.

Un test antidoping oficial îl va face doar ANAD (Agenția Națională Anti-Doping din România) sau federația sportivă asociată unui anumit sport practicat.

Dacă se dorește doar un screening privat pentru substanțe interzise, trebuie discutat cu reprezentanții MedLife în Call Center sau online punctual, secțiunea Medicină Sportivă, adresându-se întrebări legate de testele specifice și dacă pot fi dovadă oficială.

Serviciile medicale din sfera medicinei sportive oferite de MedLife în clinicile și hyperclinicile sale includ și sfaturi despre nutriție, suplimente, exerciții fizice și prevenirea leziunilor. Se adaugă investigațiile tipice medicinei sportive, analiza dietei și consiliere nutrițională, evaluările simptomelor sau leziunilor, ecografie musculo-scheletică, evaluarea în vederea stabilirii necesității tratamentului chirurgical ortopedic pentru afecțiuni ale mâinii, piciorului și gleznei, umărului, genunchiului și șoldului.

Dacă se dorește o evaluare și tratament prin medicină fizică și reabilitare, este nevoie de examinări înainte de antrenamente și competiții, de imagistică prin rezonanță magnetică musculo-scheletică. La MedLife medicii specialiști sunt pregătiți să intervină eficient și să răspundă la toate întrebările pacienților.